Primul lucru pe care trebuie sa-l faci atunci cand ai nevoie de un pat medical pentru o persoana apropiata tie, care necesita recuperare la domiciliu, este sa-ti pui urmatoarea intrebare: vreau sa cumpar un pat medical sau doar sa inchiriez unul? La ora actuala exista numeroase oferte si servicii, care mai de care mai atractive si mai calitative, astfel ca poti beneficia la maximum de bugetul pe care il detii.

De asemenea, parerea medicului care trateaza boala de fond a celui ce se afla in situatia de a ramane imobilizat la pat o lunga perioada de timp, este foarte importanta. Acesta iti poate recomanda diverse modele in functie de necesitatile pacientului, asadar fii sigur ca inainte sa investesti banii intr-un asemenea dispozitiv ai si sfatul sau.

Paturile medicale vin in diverse modele, dar in general pot fi impartite in paturi medicale manuale, paturi medicale electrice si semi-electrice. Paturile medicale manuale sunt mai ieftine, insa pentru un pacient imobilizat in totalitate la pat este mai indicat sa achizitionezi unul electric. Pretul unui pat medical electric este ceva mai mare, insa acesta iti asigura o libertate de miscare mai mare fara a fi nevoie sa folosesti forta bruta. Paturile medicale semi-electrice ofera manevrabilitate doar in ceea ce priveste modificarea pozitiei pacientului in sezut sau decubit dorsal, inaltimea patului fiind modificata manual. Pretul unui astfel de pat medical oscileaza intre cel al patulu imanual si cel electric.

Un aspect simplu si foarte important pe care multi il trec cu vederea este urmatorul: inainte de a achizitiona un pat medical masoara dimensiunile usilor, a holului precum si a principalelor zone de acces pentru a fi sigur ca patu incape fara prea mari batai de cap. In situatia urgenta in care pacientul va trebui transportat este ideal sa nu existe obstacole in calea sa, asadar ideea de compromis in care te gandesti ca vei demonta patul pentru a-l aseza intr-o anumita incapere trebuie sa cada din start.

Daca pacientul locuieste intr-o casa cu etaj atunci este indicat ca patul medical sa fie amplasat intr-o zona cu acces usor, eventual la parter. In acest caz nu va fi nevoie sa urci si sa cobori in continuu pentru a-i oferi bolnavului toate cele cate are nevoie. Ideea aceasta este utila indeosebi pentru ingrijitorii care sunt mai in varsta.

Majoritatea paturilor medicale sunt dotate cu un grilaj din metal sau din plastic pe margine pentru a impiedica pacientii sa cada si sa-si agraveze leziunile deja existente. Acestea sunt utile in special pentru persoanele care au suferit fracturi ale membrelor si pentru cei care devin agitati in timpul somnului. Cu toate acestea trebuie avut in vedere urmatoarea situatie: copii si in special pacientii cu o conformatie a corpului mai deficitara isi pot bloca extremitatea cefalica in respectivele zone, asadar este indicat sa micsorezi pe cat posibil spatiul dintre saltea si marginea superioara a grilajelor.

Salteaua care se monteaza pe patul medical trebuie sa faca parte tot din sfera echipamentelor medicale, astfel ca o saltea antiescare este cea mai potrivita optiune. Citeste aici despre utilizarea unei saltele antiescare si avantajele oferite de aceasta. Aceasta va impiedica dezvoltarea ucerelor pielii precum si a altor probleme asociate cu lunga sedere in decubit dorsal.