Dotarile unei masini sunt, fara dar si poate, elemente care fac diferenta de pret intre doua modele asemanatoare. Indiferent ca vorbim despre aer conditionat manual sau aer conditionat automat, ESP sau ABS alaturi de multe altele, pretul unei masini poate creste sau poate scadea in functie de acestea. Un exemplu potrivit in acest sens este tapiteria auto din piele care poate creste atat pretul de achizitie al unei masini, cat si pretul de revanzare al acesteia.

Dintre beneficiile scaunelor auto din piele trebuie sa amintim aspectul elegant pe care il ofera masinii tale. De asemenea, multe autoturisme din clasele superioare sunt dotate cu tapiterie din piele. Pe langa aspect, tapiteria din piele naturala are un miros specific placut si totodata poate oferi o senzatie mai confortabila si mai placuta pe durata calatoriei. Daca din greseala ai varsat lichide pe o tapiterie din piele aceasta nu se va pata la fel de repede ca o tapiterie din material textil, fiind astfel mai usor de curatat. Timpul si folosirea indelungata a masinii isi pun adesea amprenta asupra tapiteriei care se poate decolora, insa o tapiterie din piele naturala intretinuta corespunzator poate rezista o perioada indelungata fara aparitia unor defecte estetice majore.

Bineinteles ca pe langa avantaje, aceasta are si o serie de dezavantaje, iar dintre cele mai importante trebuie sa amintim disconfortul care apare atunci cand temperaturile sunt fie foarte ridicate, fie foarte coborate. Altfel spus, in timpul iernii, tapiteria din piele va fi mai rece decat o tapiterie din material textil oferind un oarecare disconfort ce poate fi ameliorat de existenta scaunelor incalzite. Vara, in cazul unor temperaturi ridicate, un scaun auto imbracat in tapiterie din piele poate genera, la fel, un oarecare disconfort pasagerilor dat fiind faptul ca se incalzeste mai tare.

De asemenea, tot din sfera dezavantajelor, mai trebuie mentionat ca o tapiterie din piele necesita mai multa atentie, astfel ca este necesara folosirea unor produse dedicate ingrijirii acestui tip de material pentru a evita aparitia crapaturilor in timp care pot reprezenta o problema estetica importanta. In concluzie, achizitionarea unei masini cu tapiterie din piele sau din material textil este strict legata de preferintele cumparatorului si de necesitatile sale.